Din 1926 până în prezent, Școala Gimnazială Nr. 22 „I.C. Brătianu" din Constanța a evoluat de la o modestă școală primară într-o instituție de învățământ modernă și inovatoare, dedicată excelenței educaționale
Istoria școlii noastre începe în anul 1926, în cătunul I.C. Brătianu, comuna Anadalchioi, unde, conform documentelor de arhivă, funcționa o școală primară modestă, găzduită în casa unui localnic.
Odată cu trecerea timpului și dezvoltarea zonei, cătunul a fost integrat în orașul Constanța în anul 1948, iar școala s-a mutat pe strada Alba Iulia nr. 5, sub denumirea de Școala de 7 ani Nr. 22.
Clădirea inițială găzduiește astăzi Grădinița Nr. 2.
Nevoia unui spațiu mai amplu a condus la construirea unui nou local, iar la 15 septembrie 1962, clopoțelul a răsunat pentru prima dată în actualul sediu de pe strada Răzvan Vodă nr. 6.
Aici a funcționat Școala de 7 ani Nr. 22, unită cu Școala Nr. 21, devenind ulterior Școala Medie Nr. 4.
În 1965, școala a devenit Școala de 8 ani Nr. 22, iar în 1971 a fost extinsă cu o nouă aripă, pentru a face față cerințelor învățământului obligatoriu de 10 ani, introdus în 1968.
Școala Gimnazială Nr. 22 s-a remarcat prin spiritul său inovator, fiind una dintre școlile pilot care au implementat Alternativa educațională Step by Step încă din anul 1994, program care se bucură de succes și în prezent.
Anul 1999 a marcat un moment important în istoria școlii, odată cu introducerea examenului de capacitate și cu atribuirea numelui marelui om politic I.C. Brătianu.
De atunci, școala poartă cu mândrie numele de Școala Gimnazială Nr. 22 „I.C. Brătianu" Constanța, iar în perioada 1-5 iunie, în fiecare an, sărbătorim Zilele școlii, omagiind personalitatea ilustrului său patron spiritual.
Scurt istoric